LEASING AUTO

Finantari pentru autoturisme Detalii...

LEASING ECHIPAMENTE

Finantari echipamente Detalii...

LEASING IMOBILIAR

Finantari imobiliare Detalii...

Parteneri

Firme de leasing partenere Detalii...

 

Valoarea reziduala pe intelesul tuturor

 

cheie leasingfocsani.ro

             Zilele trecute, discutam cu un fost coleg de liceu, reintalnit dupa multi ani, in care nu am mai stiut nimic unul de altul. Dupa ce ne-am reamintit de frumosii “ani de liceu” am inceput sa discutam despre domeniile actuale de activitate. Cand a venit randul meu si i-am spus ca sunt broker de leasing, a inceput sa-mi puna un sir de lung de intrebari. Intentiona sa achizitioneze un autovehicul pentru propria firma si dorea sa stie ce costuri ar presupune un leasing, care sunt pasii de urmat si ce avantaje ar avea apeland la aceasta forma de finantare. Dupa cateva minute de discutii in care i-am dat mai multe detalii, m-a intrebat ce-i cu valoare reziduala? Din cum a pus intrebarea, am realizat ca notiunea de valoare reziduala nu era prea bine inteleasa, fiind perceputa, in mod gresit, ca un cost specific leasingului.

.

            Conform legislatiei si practicii din domeniu, valoare reziduala este “suma platita de utilizator la terminarea contractului, de obicei, o data cu ultima rata de leasing, in cazul in care acesta isi exercita optiunea de cumparare bunului”. La incheierea contractului de leasing financiar, partile contractante, stabilesc cuantumul valorii reziduale. In practica majoritatii firmelor de leasing, se propune ori valori reziduale de 20% din valoarea totala a bunului ce face obiectul contractului ori valori reziduale mici ( la nivelul ultimei rate de leasing). Pentru a intelege mai bine notiunea de valoare reziduala am sa dau doua exemple de structuri de finantare. In primul caz avem un autovehicul ce costa 100 de unitati monetare, la care s-a stabilit o structura de finantare cu un avans de 20%, o parte de  60% din pret va fi esalonata in 60 rate lunare egale, iar la sfarsit, odata cu rata 60, se va plati si valoare reziduala de 20%. In cel de al doilea caz, s-a stabilit tot un avans de 20% dar restul de 80% va fi esalonat pe 60 luni, valoare reziduala fiind stabilita ultima rata ( rata 60). Binenteles valoarea ratelor lunare de leasing sunt diferite in cele doua cazuri (in primul caz esalonandu-se doar 60% din capital in rate iar in cel de-al doilea esalonandu-se 80%). Ca sa clarific, valoarea reziduala nu este vreun cost suplimentar specific leasingului, ci este doar o parte din pretul bunului care se plateste la sfarsit ( marimea valorii reziduale influentand invers proportional marimea ratelor, respectiv, daca avem o valoare reziduala mare vor fi rate mai mici si invers). In ultimii ani,majoritatea firmelor de leasing au propus persoanelor juridice structuri de finantare cu valoare reziduala stabilita la o valoare redusa ( ultima rata sau 1-5%). In cazurile persoanelor fizice situatia este inversa. Majoritatea contractelor au o valoare reziduala mare,in jurul a 20%, astfel incat rata de leasing sa fie mai redusa, pentru a se incadra in noile bareme privind gradul de indatorare obligatoriu persoanelor fizice.

             Daca ai nevoie si de alte informatii privind valoarea reziduala, te rog sa ma contactezi prin formularul de mai jos. Te asigur ca iti voi raspunde personal.

Lucian Trufin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

36 Responses to Valoarea reziduala pe intelesul tuturor

  1. grigorescu mirela says:

    Buna. Am o intrebare pentru tine si as vrea sa ma lamuresti…potrivit contractului meu de leasing, valoarea reziduala a masinii este inclusa in redeventele lunare + cota de tva aferenta !! intrebarea mea este, mai platesc la finalul contractului valoarea reziduala daca am achitat-o in ratele lunare ???

    • Lucian Trufin Lucian Trufin says:

      In situatia prezentata de tine, in care valoarea reziduala este inclusa in redeventele lunare, nu se mai plateste nimic din valoarea reziduala la sfarsitul contractului. La acest contract, valoarea reziduala a fost esalonata pe intreaga perioada de leasing si va fi platita odata cu fiecare rata lunara de leasing. Pentru confirmarea acestei situatii, avand in vedere ca discutam de conditii specifice strict contractului tau de leasing, te invit sa-mi trimiti pe email ( lucian.trufin@leasingfocsani.ro ) , scanat, articolele din contractul de leasing ce fac referire la valoarea reziduala.

  2. dana says:

    Buna!Doresc sa cumpar o masina de la o persoana juridica care este luata in leasing.El mai are 7 rate de platit ca sa incheie leasingul si pe car il achita anticipat.Poate firma de leasing sa o treaca direct pe numele meu dupa ce va fi incheiat leasingul?Daca da,ce acte trebuie sa primesc eu?Multumesc

    • Sunt doua variante de lucru in acest caz. In prima varianta, utilizatorul actual solicita inchiderea contractului anticipat, achita facturile, devine proprietarul autovehiculului ( primeste toate documentele de la firma de leasing) si apoi ti-l vinde printr-o factura. Cu documentele primite de la firma de leasing si factura de la fostul utilizator ( vanzator fata de tine) mergi si faci inmatricularea autovehiculului pe numele tau. Dat fiind ca vanzarea de la fostul utilizator catre tine se face obligatoriu cu factura (la un anumit pret, cu respectarea legislatie fiscale si cu TVA-ul aferent), s-ar putea sa fie mai avantajoasa varianta a doua, care presupune solicitarea cesiunii (preluarii) de catre tine a contractului de leasing si inchiderea anticipata. Aceasta varianta se face cu acordul firmei de leasing, presupune plata unei taxe de novatie (ex. la BCR LEASING este de 200 euro +TVA dar poate avea si alte valori in functie de firma de leasing respectiva) si vei deveni proprietarul autovehiculului dupa plata taxei si a ratelor ramase neachitate. Iti recomand sa discuti ambele variante cu utilizatorul actual pentru a stabili care este mai convenabila. De multe ori, varianta a doua este mai convenabila pentru actualul utilizator, deoarece nu mai trebuie sa respecte legislatia fiscala care impune un anumit pret de vanzare iar taxa de novatie (cedarea contractului) poate fi scazuta din pretul pe care-l platesti pentru masina. Inca un aspect important: verifica situatia platii taxei de mediu ( poluare) astfel incat sa o iei in considerare la negocierea pretului platit pentru masina. Daca mai ai nevoie de informatii, iti stau la dispozitie! Iti doresc succes si o masina buna!

      • dana says:

        Ce documente trebuie sa primesc de la firma de leasing?Vanzarea nu se face prin act de vanzare-cumparare la cei care intocmesc acte auto?Nu inteleg aspectul cu factura,lege fisacala si tva.De ce i se impune un anumit pret?Noi ne-am inteles inainte asupra pretului.
        Avand in vedere ca actualul utilizator a preluat leasingul de la o alta firma,nu a fost achitata taxa de mediu?

        • Vanzarea unui autovehicul de catre o societate ( persoana juridica) se face printr-o factura (conform Codului Fiscal). In functie de incadrarea fiscala a personei juridice (platitoare sau nu de TVA) pretul de vanzare va contine sau nu TVA. Pretul de vanzare, pentru societatea care vinde autovehiculul, influenteaza obligatiile catre buget (impozitul pe venit sau profit). Pe dumneavoastra, in calitate de cumparator, nu va influenteaza in niciun fel aceste aspecte, dar le-am prezentat pentru o intelegere mai completa a operatiunii (si din perspectiva vanzatorului). Actele de vanzare cumparare incheiate la “birourile de vanzari auto” se fac doar in situatia in care vanzatorul este o persoana fizica! Pentru vanzarile efectuate de catre persoanele juridice, in acest caz societatea care a fost utilizator in contractul de leasing si apoi a devenit propietar prin inchiderea leasingului, este obligatorie emiterea facturii fiscale.
          La inchiderea contractului de leasing (dupa plata tuturor datoriilor generate ce contractul de leasing), firma de leasing va transmite fostului utilizator (devenit proprietar odata cu plata tuturor datoriilor) urmatoarele documente: cartea de identitate a autovehiculului in original, certificat de atestare fiscala de la “Directia de taxe si impozite locale”, fisa de inmatriculare, certificatul de inmatriculare al autovehiculului cu viza de instrainare (stampila si semnatura de la firma de leasing).
          Conform legislatie privind timpru de mediu, in acest moment, nu se achita timbru de mediu doar daca pentru acel autoturism s-a platit taxa de mediu (sau orice denumire a avut aceasta taxa incepand cu ianuarie 2007) si nu a fost restituita intre timp. Nu are relevanta, din acest punct de vedere, daca autovehiculul a avut unul sau mai multi utilizatori in perioada de leasing sau daca a fost odata sau de mai multe ori inmatriculata in Romania. Verificarea situatie exacte a platii taxei de mediu se poate face doar la Finante, deoarece trebuie sa se verifice ambele conditii (ca s-a platit taxa dar si ca nu s-a restituit in baza unei hotarari judecatoresti). Sunt situatii in care unii utilizatori au solicitat in instanta restituirea taxei si au obtinut-o. Ori, intr-un asemenea caz, vanzatorul masinii ar putea sa va faca dovada ca s-a platit la un moment dat taxa dar sa nu va comunice faptul ca s-a restituit intre timp.

          • George says:

            Dar masinile care la data inmatricularii in Romania (2009) au fost scutite de taxa de prima inmatriculare, fiind EURO V, mai platesc sau nu timbru de mediu in cazul unei re-inmatriculari?

          • Inclusiv autovehiculele care la data primei inmatriculari in Romania au fost scutite de plata taxei, la terminarea leasingului, cu ocazia re-inmatricularii de catre fostul utilizator se va plati timbru de mediu.

  3. dana says:

    Legislatia fiscala impune un anumit pret de vanzare ? Daca da, cum pot afla care este acest pret ca sa pot negocia cu vanzatorul?

    • Formularea “legislatia fiscala impune un anumit pret de vanzare” este un pic fortata. In fapt, vanzarea la un anumit pret este legata intr-un anumit fel de modul in care platile facute pentru achizitia acestui autvehicul au fost considerate cheltuieli deductibile si inregistrate ca atare de firma ce a fost utilizator in contractul de leasing ( nivelul amortizarii). Pe scurt, ca sa evit lungi explicatii din domeniul contabilitatii si fiscalitatii, pe dumneavoastra in calitate de cumparator persoana fizica nu va influenteaza in niciun fel pretul de vanzare si nici nu v-ar putea ajuta aceste informatii detaliate in negocierea cu vanzatorul. Vanzatorul are obligatia inregistarilor corecte in contabilitatea proprie si a respectarii tuturor normativelor din domeniul fiscal. Aspectele importante pentru dumneavoastra la cumparare sunt, in opinia mea, cele prezentate in comentariul precedent: sa verificati ca toate obligatiile catre firma de leasing sa fi fost onorate, contractul de leasing sa fi fost inchis,sa primiti toate documentele de la firma de leasing, vanzatorul( fostul utilizator) sa va emita o factura fiscala de vanzare si sa va dea un certificat fiscal din care sa reiasa ca la acel autovehicul nu sunt datorii la bugetul local, sa verificati situatia taxei de mediu (sa fie platita si sa nu fi fost restituita intre timp).

  4. Mircea says:

    Am achizitionat in leasing un autoturism,ratele au fost achitate dar valoarea reziduala am decis sa o platesc in 12 rate impreuna cu ratele casco…am platit deja 3 rate (valoare reziduala+casco).Eu daca vreau sa vand masina cum procedez…pot sa platesc anticipat valoarea rezidula?Mai trebuie platite si ratele ramase a politei casco?Va rog sa-mi spuneti ce trebuie sa fac impreuna cu potentialul cumparator in asa fel incat sa se rezolve rapid tranzactia?Va multumesc.

    • Pana in momentul achitarii integrale catre firma de leasing nu aveti ce vinde, nefiind proprietar. Ce puteti face este sa solicitati firmei de leasing facturarea integrala a soldului (neachitat pana acum) si inchiderea contractului prin plata anticipata. Dupa inchiderea contractului de leasing si primirea tuturor documentelor ce atesta transferul de proprietate, puteti vinde autoturismul catre o alta persoana, emitand o factura, daca utilizatorul in contractul de leasing a fost o persoana juridica (societate, PFA etc), sau printr-un contract de vanzare cumparare modelul pe care il gasiti la birourile de perfectat acte auto in cazul unei persoane fizice. O alta varianta ar fi sa solicitati firmei de leasing acordul privind cesionarea contractului de leasing cu inchidere anticipata catre persoana ce doreste achizitia autoturismului. In acest caz, se plateste de catre persoana ce doreste achizitia autovehiculului, catre firma de leasing, o taxa de cesiune (la unele firme de leasing este de 200 euro +TVA dar poate fi si mai putin) si soldul ramas neachitat la contract, iar catre dumneavoastra suma pe care ati stabilit-o de comun acord. Cel care preia contractul de leasing va deveni proprietar (odata cu plata sumelor mentionate mai sus) si va primi toate documentele privind transferul de proprietate direct pe numele sau.

  5. SORYNOS says:

    Buna ziua !
    Am achizitionat un autoturism in leasing pe o perioada de 6 ani. Valoarea reziduala de 2700 euro (+TVA) trebuie sa o platesc la sfarsitul contractului. As opta pentru plata esalonata (12 rate) a valorii reziduale. INTREBARE : este o diferenta mare (ca valoare platita) daca as opta pentru aceasta varianta ? …comparativ cu varianta in care achit valoarea reziduala integral. Ce platesc in plus la prima varianta ?
    MULTUMESC !

    • De obicei, in cazul esalonarii valorii reziduale se plateste dobanda standard folosita de firma de leasing in acel moment plus o taxa de modificare contract (Exemplu: 150 de euro+TVA). Costurile exacte va vor fi prezentate de catre firma de leasing in momentul in care o sa le faceti solicitarea de esalonare.

  6. elisa says:

    buna ziua!
    am urmatoarea rugaminte:am achizitionat o masina de la o persoana fizica care la randul ei a luat masina in leasing. vanzatorul a achitat taxa reziduala,mi-a dat toate actele,dar in contractul de vz-cump.dintre el porsche apare la pretul vanzarii doar suma valorii reziduale. este normal sau era normal sa fie mentionat pretul total al contractului de leasing?

  7. radu says:

    Multumesc mult pentru efortul depus.Este singurul loc unde am inteles intradevar ce inseamna valoarea reziduala.

  8. Lucian Trefan says:

    Buna ziua!
    Am cumparat in leasing o masina pe firma, am achitat toate ratele si valoarea reziduala la sfarsit. Doresc sa stiu daca pot vinde masina catre o persoana fizica la pretul valorii reziduale sau chiar mai mic. Mentionez ca masina este amortizata integral in contabilitatea firmei.
    Multumesc!

    • Legislatia si practica fiscala este destul de interpretabila in aceasta speta. Expertii contabili consultati au avut doua opinii:
      -unii au spus ca autoturismul poate fi vandut la orice pret
      -altii au considerat ca vanzarea sub pretul pietei poate fi interpretata de catre autoritatile fiscale ca o diminuare voita a TVA-ului colectat si ca o reducere a bazei de impozitare pe profit/venit. Conform acestei opinii, recomandarea ar fi de a vinde masina la pretul pietei. Pretul pietei trebuie justificat, documentat, cu ofertele de pe piata din momentul tranzactiei sau cu un raport de evaluare redactat de un expert evaluator din domeniul bunurilor mobile.
      Discutati opiniile de mai sus cu contabilul dumneavoastra si luati decizia in functie de toate aspectele mentionate.

  9. istrate marcel says:

    se poate plati taxa reziduala in mai mult de 12 rate deoarece 350 de euro nui pot platii in 12 rate deoarece salariul numi permite so pot plati in 12 rate ce pot sa fac leasingul imi poate confisca masina pentru incovenientul asta ratele leam achitat a ramas doar taxa datimi o solutie

    • In practica societatilor de leasing, esalonarea valorii reziduale se face pe maxim 12 luni (cu toate ca acest aspect nu este legiferat). Discutati cu firma de leasing acest aspect, dar, consider ca sunt putine sanse sa vi se aprobe o esalonare mai lunga. Trebuie sa aveti in vedere ca, esalonarea va fi posibila doar daca intruniti toate conditiile de eligibilitate impuse de firma de leasing (sa aveti un tip de venit acceptat de firma de leasing, un anumit nivel al venitului, care sa fie corelat cu marimea ratei de leasing lunare, etc). Esalonarea valorii reziduale este prevazuta de lege (dar nu se specifica un anumit termen minim sau maxim), iar firma de leasing o poate accepta doar daca sunt intrunite si toate celelate conditii de eligibilitate privind clientii. Esalonarea valorii reziduale, este considerata o noua creditare. Ca urmare, solicitarea dumneavoastra va fi insotita de toate documentele care dovedesc veniturile pe care le aveti in acest moment si vor fi analizate conform procedurii obisnuite de analiza si aprobare.
      Va recomand sa incepeti din timp discutiile privind esalonarea valorii reziduale (cu o luna sau doua inainte de finalizarea perioadei de leasing). In cazul refuzului de esalonare, in conditiile pe care le solicitati, puteti sa cautati alte modalitati de creditare ( exemplu un credit auto sau un credit de nevoi personale).

  10. Zaharia Elena says:

    Buna ziua!Am incheiat un contract de leasing pe persoana juridica in 2008 ,contractul a fost incheiat pe 4 ani dar din cauzaproblemelor financiare am prelingit cu 2 ani,acum in februarie termin leasingul. Mentionez ca nu scrie la ultima rata valoare reziduala.,nu am gasit nicaieri in contract suma pe care o am sa o dau la val. reziduala.Am dat avans 15%.valoarea reziduala nu este inclusa in rata.in scadentar la ultima rata este val.pe care am avut-0 pana acum.MAi am de dat eu bani la val,rezid?DC nu am gasit nicaieri in contract suma pe care o am de platit la val. reziduala?

  11. Bogdan says:

    Buna ziua !
    In cazul in care doresc sa achizitionez un autoturism care a fost luat in leasing …dar prin intermediul unui bisnitar , pentru ca ei reusesc sa prida toate ofertele acestea … as vrea sa stiu ce acte trebuie sa-I solicit acestuia pentru a putea sa inscriu masina pe numele meu si sa nu am problem ?
    Deasemenea mai vreau sa stiu daca in momentul desfasurari leasingului pe cartea de identitate a masini este trecuta firma de leasing ca si proprietar …sau cel putin cand primesc eu cartea ?
    Multumesc anticipat !

    • La cumpararea unui autovehicul ce a facut obiectul unui contract de leasing trebuie sa primiti de la proprietarul actual (indiferent cine este, utilizatorul contractului de leasing sau un tert ce a cumparat masina de la firma de leasing) urmatoarele documente:
      -factura (daca proprietarul actual este persoana juridica) sau contract de vanzare cumparare auto (daca proprietarul actual este persoana fizica) intre proprietar si dumneavoastra in calitate de cumparator.
      -factura de valoare reziduala (cu serie de sasiu) sau sirul de facturi/cvc dintre firma de leasing si actualul proprietar
      -fisa de inmatriculare vizata la Directia de taxe si impozite locale in original de la actualul proprietar sau sirul de fise de inmatriculare (daca au fost mai multi proprietari) cu certificate fiscale (care sa ateste ca la acel autoturism sunt achitate toate taxele si impozitele locale)
      -certificat de inmatriculare al autovehiculului (in original) semnat si stampilat de firma de leasing la rubrica “instrainat catre”
      -CIV (cartea de identitate a autovehiculului) in original. La inceperea leasingului, autovehiculul este inmatriculat pe firma de leasing. Ca atare, firma de leasing apare obligatoriu in CIV. Ulterior terminarii leasingului, ceilalti proprietari vor fi inregistrati pe CIV in momentul inmatricularilor respective
      -dovada ca s-a platit taxa de poluare dupa 2007(daca este cazul)
      Va pun la dispozitie si cateva adrese de web prin care puteti vedea ofertele actuale din parcurile de reposesii ale unor firme de leasing (samsarii cumparand masinile tot pe aceasta filiera):
      http://am.unicreditleasing.ro/
      http://www.brdleasing.ro/ro/finantare-in-leasing/oferta-bunuri-rulate/
      http://revanzare.bcr-leasing.ro/
      Va doresc bafta la cumpararea masinii dorite!

  12. Bogdan says:

    Buna ziua !
    Imi permit din nou sa va deranjez din nou cu o intrebare …
    In cazul in care doresc sa achizitionez un autoturism adus din afara de un samsar …as vrea sa-mi spuneti care sunt pasi si ce acte trebuie sa cer acestuia pentru a putea sa inscriu masina ?
    Ce acte imi trebuie sa scot numere rosii(provizorii) la masina?
    Multumesc anticipat !
    O zi buna!

  13. ionescu ion says:

    Buna ziua, am un leasing la o masina ce a fost incadrata ca dauna totala in urma unui accident.Ce se intimpla cu valoarea reziduala in acest caz avind in vedere ca trebuie platita la sfirsit?
    Firma de leasing o va opri din suma platita de asigurator catre ei,sau nu se mai ia in discutie taxa reziduala?

    • In cazul in care a intervenit dauna totala, asiguratorul va achita valoarea asigurata catre societatea de leasing. Din suma primita de la asigurator, societatea de leasing va scadea:
      -ratele de leasing, penalitati si alte sume datorate firmei de leasing, scadente si neachitate de utilizator pana in momentul incasarii despagubirii de la asigurator (atentie, chiar daca ati avut dauna totala si nu mai puteti utiliza autovehiculul, aveti obligatia platii ratelor de leasing esalonate conform contractului pana in momentul incasarii banilor de la asigurator)
      -partea de capital ce a mai ramas de achitat pana la sfarsitul contractului (ratele de leasing fara dobanda!, ce mai erau de achitat pana la sfarsitul contractului
      -valoarea reziduala
      -alte sume de inchidere a contractului de leasing (daca este cazul, verificati ce prevede contractul dumneavoastra)
      Firma de leasing va plati catre utilizator diferenta ramasa dintre valoarea despagubirii primite de la asigurator si toate sumele mentionate mai sus. Puteti solicita firmei de leasing un document cu toate aceste sume datorate si cu suma care a ramas de restituit utilizatorului.
      In concluzie, in momentul in care un contract de leasing se incheie din cauza producerii unei daune totale, valoarea reziduala devine scadenta imediat, scazandu-se din suma obtinuta ca despagubire de la asigurator.

  14. Robert Basca says:

    Buna ziua,

    Am cateva intrebari legate de un posibil contract de leasing – persoana juridica, pentru achizitionarea unui autoturism de ocazie, vechime/inmatriculat de 1 an.

    Intrebari :
    1. Care sunt valorile maxime pentru AVANS si VALOARE REZIDUALA pt un autoturism rulat? Am inteles ca pentru avans sunt intre 15% si 50% , iar pentru VR este 20%. Adevarat?
    2. Dobanda ratelor pe care le aplica firma de leasing sunt influentate in cazul unor valori maxime de avans si taxa reziduala?
    3. La ce valoare se aplica dobanda/dobanzile?

    Aceste intrebari le pun pentru a vedea cum pot reduce costurile unui contract de leasing, platind dobanzi mai mici.
    Avansez urmatorul scenariu, avans maxim (50% probabil)si taxa valoarea reziduala maxima (probabil tot 20%), 1 an de zile, rate 30%. Dobanda se aplica la cele 12 rate, reprezentand 30%+CASCO? Sau mai e ceva?
    O sa ma intrebi de ce nu o iau cu banii jos?
    R: Nu am toti banii, dar am cca 90% fara CASCO.

    Multumesc anticipat

    • 1.In general ofertele de leasing actuale au configuratia prezentata de dumneavoastra (avans maxim 50% si valoare reziduala maxim20%) dar aceste limitari sunt comerciale (nu legale).
      2.Este posibil sa obtineti costuri (dobanda, comisioane, etc) mai reduse in cazul in care solicitati o finantare cu un avans de 50% (in cazul avansurilor mari, riscul finantarii este mai redus pentru firmele de leasing, iar riscul are o influenta asupra conditiilor comerciale)
      3.Cred ca cel mai bine ar fi sa discutam de costuri, nu doar despre dobanda. La un contract de leasing avem urmatoarele costuri:
      -dobanda , aplicata la valoarea finantata, care este diferenta dintre valoarea autovehiculului si avans. Daca vreti ca dobanda sa fie mai mica, trebuie sa alegeti VR 0(adica ultima rata) si nu 20%. O sa va atasez doua calculatii care o sa clarifice aceasta perspectiva. O dobanda buna in acest moment poate fi in jur de 5.5% /an.
      -comision de analiza dosar (sau alta denumire asemanatoare) in general este de 2.5% si se aplica la intregul pret al autovehiculului
      -comision de administrare lunar (aplicat la valoarea finantata), 0,1%
      -taxe de logistica (inmatriculare) in jur de 200 euro+TVA
      -alte costuri specifice fiecarei firme de leasing (diferente de curs valutar fata de cursul furnizorului, etc)
      -asigurarea Casco
      Din punct de vedere fiscal sunt cateva avantaje in caz ca apelati la leasing (solicitati detalii contabilului dumneavoastra privind deducerea TVA-ului, deducerea dobanzii si a celorlalte costuri).

  15. chirila vonica says:

    Buna ziua, am ajuns cu un contract leasing la valoarea reziduala dar nu am posibilitatea sa achit 5000 euro.Firma de leasing mi-a aprobat doar esalonare in 4 rate.Ce pot face in cazul acesta deoarece imi este greu sa platesc 4 luni la rand cate 1250 euro?

    • Esalonarea valorii reziduale se poate face doar cu acordul partilor. Pe cale de consecinta, va recomand negocierea esalonarii cu persoanele din conducerea societatii de leasing.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Website Monitoring